Ubuntu

VIZIUNI ECO-CENTRICE: Crearea societăților care protejează viața în secolul douăzeci și unu – de Bill Plotkin

Adaptare după cartea Natura și Sufletul Uman (Nature and the Human soul) © 2008 de Bill Plotkin.

La momentul istoric în care ne aflăm, este posibil ca transformarea cea mai profundă și mai radicală care a avut vreodată loc pe pământ să fie una iminentă.

Acest “moment” este reprezentat de secolul douăzeci și unu, o viață de om din perspectiva noastră, și totuși doar un fir de praf din durata evoluției exuberante a planetei noastre de 4,5 miliarde de ani.

După cum se întâmplă atât de des, oportunitatea acestui moment își are sursa într-o criză majoră. De-a lungul ultimilor două sute de ani, civilizația industrială a subminat fără încetare chimia Pământului, ciclurile acvatice, atmosfera, solurile, oceanele și echilibrul termic. Mai pe scurt, am pus capăt sistemelor majore de viață ale planetei noastre.
Rezultatul crizei ecologice sunt economiile în declin, conflictul etnic și de clasă și războiul la nivel global.

Dar imprimate în și la baza tuturor acestor dezastre de mediu și sociale se află eșecul epidemic care marchează dezvoltarea umană individuală. Vârsta adultă deplină sau maturitatea psihologică a devenit o împlinire rară în societățile occidentale și occidentalizate, iar veritabila vârstă a senectuții este aproape inexistentă.

Marcate de dezvoltarea personală oprită și, poate, inseparabile de aceasta, viețile noastre de zi cu zi s-au îndepărtat considerabil de intimitatea de origine a speciei cu lumea naturală și de spiritul nostru individual unic, de sufletul nostru.

Dar, dacă știm unde să ne uităm, putem descoperi oportunități majore determinate de aceste crize. Peste tot în lume, suntem martori la un răspuns uman colectiv la nevoia urgentă a unei reînnoiri creative imense, care să implice toate dimensiunile activității umane pe Terra – de la domeniul ecologic, politic și economic la cel educativ și spiritual.

Cred că maturizarea ființei umane constituie elementul cheie de care dispunem pentru a crea un parteneriat durabil între oameni și Terra. O societate umană mai matură are nevoie de ființe umane mai mature. Iar natura (inclusiv propria noastră natură profundă, sufletul) a fost dintotdeauna și este în continuare cel mai bun model de maturizare a ființei umane.

Îndreptându-ne spre natură și spre sufletul uman, ca ghizi înțelepți și de încredere, putem crește copiii, ajuta adolescenții și ne putem maturiza într-un mod care să ne permită să ne dezvoltăm ca întreg și să creăm o cultură umană durabilă. Putem progresa de la actualele societăți egocentrice în care trăim (bazate pe materialism, antropocentrice, construite pe competiție, structurate pe clase, înclinate spre violență și nesustenabile) la societăți bazate pe suflet (imaginative, ecocentrice, bazate pe cooperare, drepte, empatice și durabile).

Vârsta adultă

Una dintre premisele noii mele cărți, Natura și sufletul uman (Nature and the Human soul), este aceea conform căreia fiecare ființă umană are o relație unică și mistică cu lumea sălbatică. Așadar, descoperirea conștientă și cultivarea acestei relații sunt fundamentul vârstei adulte. În societatea contemporană, ne gândim la maturitate doar în termeni de muncă susținută și responsabilități practice. Totuși, eu consider că adevărata vârstă adultă își are sursele în experiența transpersonală – într-o afiliere mistică cu natura, trăită ca o chemare unică, sacră – care se regăsește mai apoi în munca făcută cu suflet și în responsabilitățile specifice maturității. Această afiliere mistică reprezintă miezul însuși al maturității, iar acest aspect a fost trecut cu vederea îndeosebi în societatea occidentală tradițională, dacă nu a fost chiar eliminat și expediat.

Deși este posibil ca această premisă să fie percepută de anumite persoane ca fiind una radicală, aceasta nu este neapărat una pe deplin originală. Civilizația occidentală a îngropat majoritatea urmelor care țin de sursele mistice ale maturității; și totuși, această cunoaștere a fost fundamentul fiecărei tradiții indigene cunoscute, trecute sau prezente, inclusiv al celor din care s-au născut societățile actuale în care trăim. Drumul nostru către viitor impune forme culturale noi, mai degrabă decât forme vechi; totuși, există o direcție a poveștii umane care, cred eu, va continua, iar aceasta este chemarea spirituală sau vizionară care se află în miezul sufletului uman ajuns la maturitate.

Maturizarea ființei umane este esențială pentru transformarea societală, deoarece semințele cele mai promițătoare ale renașterii culturale își au originea în munca unică și creativă a adulților autentici. Toți acești adulți sunt veritabili artizani, vizionari și lideri, fie că trăiesc și muncesc în liniște, pe scene mici, cum ar fi în familie, în ferme, în sălile de clasă, fie că activează în lumina reflectoarelor, pe scene importante. Aceștia sunt agenții cei mai de încredere ai schimbării culturale. Natura și Sufletul Uman ne oferă o serie de direcții pentru a restabili și a perfecționa procesul de maturizare umană pe parcursul fiecăreia dintre cele opt etape ale ciclului vieții, astfel încât să avem din ce în ce mai mulți adulți veritabili ai secolului douăzeci și unu, din ce în ce mai mulți agenți maturi de transformare a culturii.

Sarcini de dezvoltare

Procesul prin care devenim pe deplin umani – prin dezvoltarea sufletului în armonie cu natura – implică o schimbare radicală cu privire la perspectiva pe care o avem asupra lumii și a sistemului de valori. Trebuie să re-concepem fiecare etapă a vieții umane, inclusiv sarcinile psiho-spirituale specifice fiecărei etape în parte. Acestea sunt sarcinile care trebuie avute în vedere pentru ca ființa umană să progreseze către maturitatea deplină. În special, trebuie să învățăm să creștem copiii în armonie cu natura, păstrând inocența primei copilării și valorizând copilăria de mijloc ca un tip al uimirii și al jocului liber în lumea naturală (pe lângă timpul alocat învățării metodelor culturale). Trebuie să ajutăm adolescenții să fie cât mai autentici și plini de imaginație. Trebuie să cultivăm sprijinul deplin pe care societatea îl va acorda tinerilor și adulților aflați la vârsta de mijloc pentru a explora și a se lăsa transformați de misterele naturii și ale psihicului – astfel încât să joace rolul de artizani ai schimbării culturale și, în cele din urmă, să ajungă la o vârsta a treia fecundă, a înțelepciunii, a bunătății și a tendinței holistice specifice lumii supra-umane. Trebuie să acordăm aceste oportunități tuturor oamenilor, din orice clasă socio-economică, din toate societățile.

Sarcinile de dezvoltare care caracterizează etapele spirituale ale vieții umane au, fiecare în parte, o dimensiune orientată spre natură, dar și o dimensiune mai familiară (occidentalilor), orientată spre cultură. Dezvoltarea umană sănătoasă implică un echilibru constant al influențelor și exigențelor care vin din partea naturii, dar și a culturii. Spre exemplu, în timpul copilăriei de mijloc, sarcina care ține de natură este aceea de a învăța farmecul lumii naturale prin imersiunea experimentală în spațiul natural, în timp ce sarcina culturală este aceea de a învăța practicile sociale, valorile, cunoștințele, istoria, mitologia și cosmologia familiei și a culturii noastre.

În orice caz, în Societatea Dezvoltării Industriale, am trecut cu vederea, am eliminat sau chiar am ignorat pe deplin, secole la rândul, sarcina care ține de natură, de-al lungul primelor trei etape ale dezvoltării umane, care încep odată cu prima copilărie și se încheie odată cu adolescența timpurie. Acest lucru duce la o adolescență atât de nesincronă, încât majoritatea oamenilor nu reușesc niciodată să atingă maturitatea.

Dezvoltarea personală oprită servește “dezvoltării” industriale. Prin eliminarea dimensiunii naturale a dezvoltării umane (prin intermediul sistemelor de educație, valorilor sociale, publicității, vocațiilor și hobby-urilor care pun natura pe locul al doilea, aspectului orașului și al suburbiilor, practicilor medicale și psihologice denaturate, precum și prin alte mijloace), Societatea Dezvoltării Industriale determină apariția unor cetățeni imaturi, incapabili să-și imagineze viața dincolo de consumerism și de locurile de muncă îngrăditoare ale sufletului.

Această neglijare a naturii noastre umane a dus la tragedia la care asistăm astăzi: majoritatea oamenilor sunt departe de individualitatea lor vitală – de propriul suflet – iar umanitatea ca întreg este în mod clar departe de lumea naturală care ne-a făcut să evoluăm și ne-a susținut. Sufletul a fost retrogradat la o fantezie spirituală a vremurilor noi sau la un pretext al misionarilor, iar natura a fost tratată, în cel mai bun caz, ca o vedere sau un scenariu de vacanță sau, mai frecvent, ca un magazin de bricolaj sau un loc de depozitare. Prea multora dintre noi le lipsește intimitatea cu lumea naturală și cu propriul suflet; prin urmare, provocăm daune nemăsurate amândurora.

Totuși, nu este prea târziu pentru schimbare. Natura și Sufleul Uman vă arată cum putem aplica sarcinile legate de natură în fiecare etapă a dezvoltării umane și cum putem aborda sarcina culturală într-un mod mult mai aprofundat și mai fructuos decât modul în care facem acest lucru în Societatea Dezvoltării Industriale. Dedicându-ne ambelor sarcini, ne putem înscrie ca membri deplini ai planetei noastre înfloritoare și ai universului plin de viață și putem deveni pe deplin umani, atât ca indivizi, cât și la nivel de societate. Putem crește fără opreliști atingând astfel vârsta adultă și, în cele din urmă, vârsta senectuții, și putem pune bazele unor societăți care să protejeze viața, demne de secolul douăzeci și unu.

Despre Bill Plotkin

bill-plotkin

Dr. Bill Plotkin este un psiholog al profunzimilor umane, ghid al sălbăticiei și reprezentant al transformării culturale. În calitate de fondator al Institutului occidental Animas Valley din Colorado în 1981, acesta a ghidat mii de femei și bărbați în călătorii inițiatice bazate pe natură, inclusiv prin conceperea unei adaptări contemporane, occidentale, a căutării vizionare pan-culturale (vision quest). Anterior, a fost cercetător în domeniul psihologiei (a studiat stările neobișnuite ale conștiinței), profesor de psihologie, psihoterapeut, muzician rock și ghid riveran. În anul 1979, atunci când urca de unul singur, pe timp de iarnă, un vârf din munții Adirondack, Bill a resimțit o “chemare către aventură”, ceea ce l-a determinat să abandoneze lumea academică pentru a-și găsi adevărata chemare. Bill este autorul operei Soulcraft: Crossing into the Mysteries of Nature and Psyche (Formarea sufletului: Cum să pătrunzi misterele naturii și ale psihicului, un ghid experiențial) și Nature and the Human Soul: Cultivating Wholeness and Community in a Fragmented World (Natura și sufletul uman: Cultivarea întregului și a comunității într-o lume fragmentată, un model al etapelor de evoluție a omului bazată pe natură, de-a lungul întregii vieți). A obținut titlul de doctor în psihologie la Universitatea din Colorado din Boulder.

DETALII DESPRE BILL PLOTKIN

Despre cărțile lui Bill Plotkin

 

book-soulcraft

DETALII SOULCRAFT

book-nature-and-the-human-soul1

DETALII NATURE AND THE HUMAN SOUL

book-wild-mind

DETALII WILD MIND

Adauga un comentariu

Un comentariu

  1. Ma bucur mult ca ati inceput sa postati articole in acest sens. Astept cu nerabdare urmatoarele :).