Cover

Natura din Interior – aprilie

“Să fii tu însuți într-o lume care încearcă neîncetat să te facă altcineva, este cea mai mare realizare.”
Ralph Waldo Emerson

Ființa noastră dispune de resurse interioare impresionante, de un potențial neactivat și profunzimi de care nici nu avem idee că există, până în momentul în care le descoperim și învățăm cum să le folosim, pentru a le integra în viețile noastre de zi cu zi. În acest curs vom explora și cultiva resursele și potențialul interior printr-o abordare experiențială folosind metode bazate pe natură și practici terapeutice.

Acest proces înglobează intenția de a ghida participanții într-un proces profund de auto-cunoaștere, de conectare cu esența ființei proprii și de transformare personală. Aceste aspecte sunt fundamentale pentru realizarea unei vieți autentice și pline de sens.

Participanții la curs vor obține:

• Conștientizarea propriei ființe (cine sunt ei, care este esența lor, cum pot să-și realizeze călătoria vieții într-un mod autentic și semnificativ).
• Explorarea și cultivarea resurselor interioare din cele 4 direcții: adultul ocrotitor și generator, indigenul sălbatic, inocentul/înțeleptul, muza/anima/animus.
• Dezvoltarea încrederii, curajului, empatiei, naturaleții, autenticității, clarității etc.
• Conectarea autentică și empatică cu cei din jur (integrarea principiilor ascultatului și vorbitului din inimă)
• O relație personală cu natura (prin explorarea celor 4 elemente naturale: aer, apă, pământ, foc, dezvoltarea conștiinței ecologice, trezirea inteligenței existențiale)

Program:

Joi – 2 aprilie
până la ora 19.00 – Sosire la locația cursului
– Acomodare la locație
– Scurtă activitate de cunoaștere

Vineri – 3 aprilie
– Introducere în curs, cunoaștere, dezvoltare relații de grup
– Explorare concepte (Harta Psihicului Bazată pe Natura – Wild Mind)
– Prânz
– Explorare și cultivare resurse interioare
– Grupuri de reflecție și integrarea experiențelor
– Timp personal de conectare cu natura
– Cina
– Calea Consiliului – metodă ancestrală de conectare și povestit

Sâmbătă – 4 aprilie
– Cercul de dimineață
– Explorare și cultivare resurse interioare
– Prânz
– Explorare și cultivare resurse interioare
– Grupuri de reflecție și integrarea experiențelor (2 grupe)
– Timp personal de conectare cu natura
– Cina
– Activitate de cultivare a autenticității

Duminică – 5 aprilie
– Cercul de dimineață
– Explorare și cultivare resurse interioare
– Prânz
– Integrarea experiențelor și stabilirea pașilor următori
– Încheiere proces și evaluare curs

Programul se termină în jurul orei 18.00
– Întoarcerea spre Cluj-Napoca se face după această oră.

Fiecare zi de formare începe la ora 09.00 și se încheie în jurul orei 21.30. În total se vor face 25 de ore de formare.

Abordare ecocentrică:
Vom explora și cultiva resursele interioare printr-o varietate de practici și activități, cum ar fi: lucrul de grup și individual, explorarea și conectarea cu natura, scrisul în jurnal, poezia sufletului (soul poetry), calea consiliului, arta oglindirii, grupuri de reflecție, exerciții de corporalitate, activități creative, jocuri experiențiale, arta simbolică, lucrul cu visele etc. Principiile și modelele de lucru se bazează pe Modelul Wild Mind și Roata dezvoltării ecocentrice (Ecocentric developmental Wheel) dezvoltat de Bill Plotkin din SUA.

Detalii logistice importante:
– Cursul acoperă activitățile de formare, 3 nopți de cazare și mesele de mic dejun și cină (mâncarea de prânz se va asigura individual).
– Pentru că multe activități se vor desfășura în natură este nevoie de haine adecvate și echipament suplimentar specific. Mai multe detalii despre echipamente vor fi oferite persoanelor care vor participa.
– Locația este Pensiunea Larix, din Răchițele, jud. Cluj și cazarea va fi în camere de 2-3 persoane, cu baie proprie.
– Cadrul natural în care participanții vor explora natura este în Parcul Natural Munții Apuseni (în apropiere de cascada Vălul Miresei).
– Atmosfera de comunitate are un rol important în curs, de aceea participanții vor juca un rol activ în buna funcționare a cursului.
– Participanții își vor asigura transportul până la locație. Detalii despre acesta se vor da persoanelor selectate.

Cine poate participa?
Acest eveniment este pentru cei care:
– Simt că viața este mai mult decât ceea ce experimentează în acest moment.
– Vor să aibă o viață conștientă, autentică și cu însemnătate.
– Doresc să se conecteze la sensul vieții lor și să-l integreze în viața de zi cu zi.
– Vor să trăiască sustenabil folosindu-și talentele și darurile interioare.

Grupul de participanți este de aproximativ 14 persoane.
Nu exista limită de vârstă.

Contribuția financiară:
Costul programului este între 590 și 790 de lei. Fiecare participant va alege în funcție de posibilitățile materiale cât anume este dispus să ofere. Persoanele înscrise trebuie să achite un avans de 200 de RON înainte de curs.

Înscrierea la acest proces:
Pentru a participa este necesară înscrierea prin completarea formularului disponibil la acest link:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc51rqyRA2CoXibf1nksLU6CkD-ArOY8OrK0TVbi3I0YaiIgQ/viewform?c=0&w=1

Termenul limită pentru înscrieri este 25 martie (inclusiv).

Organizatorii își asumă selecția participanților, dacă acest lucru este necesar.

Ghizii acestui program:

Bogdan Romanică – este dedicat explorării și înțelegerii misterelor psihicului și ale naturii, pentru a crea procese de întregire personală, auto-vindecare, conectare cu Sufletul uman și Anima Mundi. Este un ucenic al Apelor Adânci, al Rădăcinilor, al Munților și Lupilor, precum și al altor simboluri și arhetipuri. Este absolvent al programului Wild Mind Training în cadrul Animas Valley Institute din SUA, organizație cu care se formează continuu. Lucrează în contexte de grup și individual (mentorat) pentru a-i aduce pe oameni mai aproape de esența lor și de misiunea sacră pe care o au de oferit lumii. Este fondatorul Dreams for Life și prin acest rol este un promotor activ al dezvoltării ecocentrice.

Sandra Horea – se inspiră din înțelepciunea naturii, din poezie, din mituri, simboluri și dans încurajând pe deplin oamenii să se afle în conversații intime și semnificative cu sufletul, natura și comunitatea din care fac parte. Crede în imposibil îmbrățișând paradoxul în viața ei de a fi înrădăciată și în același timp de a putea zbura și a avea o imagine clară și de ansamblu. Se dăruiește în mod autentic lucrului cu oamenii și-i sprijină în călătoria descoperirii darurilor sufletelor lor. În calitate de ghid creează spații semnificative de auto-descoperire în care încorporează experiența ei în ceea ce privește practicile bazate pe natură, suflet, corp, educație holistică, dezvoltare ecocentrică, storytelling, poezie și imaginație profundă. A absolvit programul de formare Wild Mind Training în cadrul Animas Valley Institute din SUA, organizație cu care se formează continuu. Este coordonatoarea asociației Actions for Change.

Opiniile participanților despre Natura din Interior:
“Natura din Interior a însemnat apropierea de cine sunt eu cu adevărat. O regăsire a naturii sălbatice și jucaușe din interiorul meu.” S.T.
“O descoperire de sine pe mai multe planuri: am descoperit care îmi sunt puterile”. M.C.
“Oportunitatea de a-mi identifica blocajul emoțional și de a face un pas înainte spre îndepărtarea lui.” B. D.

Pentru mai multe detalii puteți scrie la: romanica.bogdan@gmail.com

Locația cursului: Pensiunea “Larix” din Răchițele, jud. Cluj.

04_b

  • Din 02.04 (ora 19.00) până în 05.04 (la ora 18.00)
  • Răchițele, jud. Cluj
Contribuție
Între 590 și 790 de lei.