3. East - Innocent and Sage

Trickster, Inocent și Înțelept – atelier de paradoxuri și lumină

„Ai renunța la tot, dacă ai știi că de mâine vei merge pe drumul tău autentic? / Dar de fapt strugurii aia sunt acrii. / Vreau să uit de siguranță, să-mi distrug reputația și să trăiesc ceea ce mi-e frică să trăiesc.” – ar spune Tricksterul.

„Sunt aici și acum, prezent, și mă minunez de această lume, de sunete, de culori, de mirosuri. Sunt atâtea motive pentru a trăi în bucurie, pentru a mă juca, pentru a face ce-mi trece prin minte.” – ar spune Inocentul.

„Totul face parte dintr-un plan mai mare, iar acest moment este doar o piesă din marele puzzle. / Casa mea este întregul Univers, iar prietenii mei sunt toate vietățile care mă înconjoară.” – ar spune Înțeleptul.

De ce Trickster, Inocent și Înțelept?

Sinele nostru (ființa, psihicul etc.) conține anumite modele originale (de la origini) de a fi, de a ne manifesta, care pot fi numite arhetipuri. O dimensiune arhetipală pe care o are fiecare persoană este cea a Inocentului/Înțeleptului. Această dimensiune psihică este un amestec între Inocent, care percepe lumea în mod pur, simplu și clar, și Înțelept, care deține o viziune calmă și completă asupra lumii. Inocentul și Înțeleptul au multe în comun – spre exemplu, ambilor le place paradoxul. Prin urmare, numele acestei dimensiuni este un amestec paradoxal: “Inocentul/Înțeleptul.” Inocentul/Înțeleptul împrumută câteodată trăsături de la Nebunul Sacru (care trăiește dincolo de regulile și de normele lumii sociale de zi cu zi) sau de la Trickster (care folosește umorul și șicana pentru a ne ajuta să ne înveselim și să apreciem realitățile mai înalte ale vieților noastre și ale lumii).

Aceste dimensiuni arhetipale sunt resurse personale foarte valoroase, pe care le putem folosi în viața de zi cu zi, în activitățile profesionale, în atingerea idealurilor personale. Dar din pacate aceste dimensiuni sunt foarte puțin dezvoltate în fiecare dintre noi, ba chiar sunt reprimate și opresate de către mediul educațional și social.

Acest atelier este o invitație la descoperirea minunatelor resurse pe care le posedă Tricksterul, Inocentul și Înțeleptul interior și la cultivarea capacităților acestora, pentru a putea manifesta ulterior calitățile acestor arhetipuri în orice context de viață.

Atelierul are un caracter practic și interactiv și îmbină activități de explorare și dezvoltare a celor 3 arhetipuri, într-un context eco-centric.

De ce să participi la acest atelier?

Pentru că:

  • Poți să explorezi și să-ți dezvolți Trickster-ul interior.
  • Poți să explorezi și să-ți dezvolți Inocentul interior.
  • Poți să explorezi și să-ți dezvolți Înțeleptul interior.
  • Poți să dobândești curaj, încredere, spontaneitate, prezență, calm, detașare, creativitate.
  • Poți să-ți îmbunătățești calitatea vieții personale și profesionale, prin manifestarea resurselor interioare ale celor 3 arhetipuri.

Orarul atelierului:

Sâmbătă – 17 martie, de la 10.00 la 18.00

Modul de lucru

Atelierul se bazează pe principiile învățării prin experiență și ale dezvoltării eco-centrice. Se vor folosi numeroase activități practice, discuții de grup, embodiment, imaginație activă, explorarea mediului înconjurător, interacțiuni sociale etc.

Cine poate participa?

Sunt încurajate să participe persoanele care:

  • Vor să trăiască o viață mai autentică și semnificativă.
  • Vor să exploreze și să-și cultive cele 3 dimensiuni ale Sinelui.
  • Sunt dispuse să iasă din zona de confort și să se expună unor provocări personale.
  • Sunt deschise față de alte persoane și dorescă să împărtășească gânduri și idei.

Nu exista limite de vârstă.

Grupul va fi format din 16 persoane.

Înscrierea se face prin completarea acestui formular până la data de 12 martie 2018:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScaKFuP2UNMFxgRoECzlITBULPGS4Hmbp_cVMKkitzdyMaZow/viewform?c=0&w=1

Persoanele vor fi selectate în ordinea înscrierii.

Formatorul acestui curs:

Bogdan Romanică – este coordonatorul Dreams for Life și are o experiență în lucrul cu tinerii și adulții de peste 9 ani. Este formator și lucrător de tineret în cadrul organizației, dar și în numeroase proiecte internaționale. În prezent urmează programul de formare Wild Mind organizat de Animas Valley Institute din SUA, organizație înființată și coordonată de Bill Plotkin. În prezent a participat la 7 cursuri de formare în SUA, Scoția și Anglia și a dobândit competențele necesare prin care poate ghida persoane în procese profunde de auto-cunoaștere și dezvoltare eco-centrică.

Contribuția participantilor:

45 RON/persoană.

  • 17 Martie
  • 10.00-18.00
  • Cluj-Napoca
Contribuție personală
45 RON/persoană