ALifeWellLived_-drew-brophy-mural-art-painting-keenfest-sacred-geometry

VIZIUNI ECO-CENTRICE: Omul sălbatic – de Bill Plotkin

 

De-a lungul ultimilor două sute de ani, civilizația industrială a subminat fără încetare chimia Pământului, circuitele acvatice, atmosfera, solurile, oceanele și echilibrul termic. Mai pe scurt, am epuizat sistemele biologice majore ale planetei noastre. Rezultatul crizei ecologice este reprezentat de economiile în declin, conflictul etic și de clasă, precum și războiul mondial. Împreună cu și, probabil, la baza acestor dezastre regăsim eșecurile epidemice referitoare la dezvoltarea umană individuală.

Adevărata vârstă adultă sau maturitatea psihologică a devenit o realizare neobișnuită în societățile occidentale și occidentalizate, iar vârsta a treia veritabilă este aproape inexistentă. Marcate de dezvoltarea personală oprită și, probabil, inseparabile de aceasta, viețile noastre de zi cu zi s-au îndepărtat cu mult de intimitatea de origine a speciei noastre cu lumea naturală, dar și de firile noastre individuale unice, de sufletele noastre…

Premisa de la care pornesc este aceea conform căreia o societate umană mai matură are nevoie de indivizi mai maturi… A doua premisă este aceea că natura (inclusiv natura noastră profundă, sufletul) ne-a oferit dintotdeauna și continuă să ne ofere cel mai bun model pentru maturizarea umană… O a treia premisă este aceea conform căreia fiecare ființă umană are o relație unică și mistică cu lumea sălbatică, iar descoperirea și cultivarea conștientă a acestei relații se află la baza vârstei adulte adevărate. În societatea contemporană, ne gândim la maturitate doar din perspectiva muncii asidue și a responsabilităților de ordin practic. Eu cred, dimpotrivă, că adevărata vârstă adultă își are rădăcinile în experiența transpersonală – într-o afiliere mistică cu natura, resimțită ca o chemare sacră – care este mai apoi întrupată în munca plină de suflet și în responsabilitățile mature. Această afiliere mistică este baza însăși a maturității, și tocmai acest aspect a fost trecut cu vederea de societatea occidentală – sau, mai mult decât atât, acesta a fost eliminat și expediat în mod activ.

Deși este poate percepută de anumite persoane ca fiind una radicală, această a treia premisă nu este deloc una originală. Civilizația occidentală a îngropat majoritatea urmelor surselor mistice ale maturității; și totuși, această cunoaștere se află în miezul oricărei tradiții indigene pe care o știm, trecută sau prezentă, inclusiv la baza tradițiilor din care au răsărit societățile noastre actuale. Drumul nostru către viitor are nevoie de forme culturale noi mai mult decât de cele vechi, dar există cel puțin un fir al poveștii umanității care va continua, și am încrede în asta: este vorba despre chemarea spirituală sau vizionară care se află în inima omului matur…

Roata vieții

Roata vieții este un model al dezvoltării umane care este în același timp ecocentric și bazat pe suflet – și anume, un model bazat pe natură care celebrează pe deplin potențialul profund imaginativ ale psihicului uman… Acest model care include opt etape ne arată cum putem să ne găsim rădăcinile într-o copilărie a inocenței și a mirării; cum putem îmboboci într-o adolescență a focului creativ și a aventurilor de sondare a misterului; cum putem înflori la o vârstă adultă autentică a spiritului artistic cultural și a conducerii vizionare; și, în cele din urmă, cum ne putem coace, răspândind semințele înțelepciunii specifice senectuții, ale harului și ale tendinței holiste către ceea ce ecologistul culturii David Abram numește lumea supraumană.

Roata vieții este ecocentrică din două perspective. În primul rând, cele opt etape ale vieții sunt organizate în jurul unui cerc bazat pe natură (care se opune orarului linear occidental care ne este familiar). Acesta începe și se termină la est, sensul fiind cel al acelor unui ceasornic (și anume sensul mișcării soarelui). Aceste etape și caracteristicile lor se bazează în primul rând pe trăsăturile naturii pe care le regăsim în cele patru anotimpuri (est-primăvară, sud-vară, și așa mai departe) sau, în mod alternativ, în cele patru momente ale zilei (răsăritul soarelui, miezul zilei, apusul soarelui și miezul nopții).

Eco-centric Wheel
DIAGRAMA 3-3: CELE OPT ETAPE BAZATE PE SUFLET SAU ECOCENTRICE ALE DEZVOLTĂRII UMANE

 

Etapa 1

COPILĂRIA TIMPURIE

Inocentul în Cuib

Sarcină: Formarea Ego-ului și grija pentru inocență

Dar: Prezență luminoasă

Centrul de Gravitate: Spiritul

 

Etapa 2

COPILĂRIA DE MIJLOC

Exploratorul în Grădină

Sarcină: Descoperirea lumii naturale și învățarea metodelor culturale

Dar: Mirarea

Centrul de Gravitate: Familia și natura

 

Etapa 3

ADOLESCENȚA TIMPURIE

Actorul în Oază

Sarcină: Crearea unui sine social sigur și autentic

Dar: Focul

Centrul de Gravitate: Grupul de semeni, sexul și societatea

 

Etapa 4

ADOLESCENȚA TÂRZIE

Călătorul în Cocon

Sarcină: Părăsirea casei (a identității adolescenței) și explorarea misterelor

Dar: Misterul și întunericul

Centrul de Gravitate: Lumea subterană

 

Etapa 5

VÂRSTA ADULTĂ TIMPURIE

Ucenicul la Izvor

Sarcină: Învățarea sistemelor de livrare pentru a introduce sufletul în cultură

Dar: Acțiunea vizionară și inspirația

Centrul de Gravitate: Profunzimea culturală

 

Etapa 6

VÂRSTA ADULTĂ TÂRZIE

Artizanul în Livada Sălbatică

Sarcină: Manifestarea sistemelor inovatoare de livrare în scopul lucrării sufletului

Dar: Semințele renașterii culturale

Centrul de Gravitate: Dezvăluirea ca o formă de artă

 

Etapa 7

SENECTUTEA TIMPURIE

Învățătorul în Dumbrava Bătrânilor

Sarcină: Protejarea sufletului comunității supraumane

Dar: Deplinul

Centrul de Gravitate: Rețeaua vieții

 

Etapa 8

SENECTUTEA TÂRZIE

Înțeleptul în Peștera Muntelui

Non-sarcină: Tinderea către univers

Dar: Harul

Centrul de Gravitate: Cosmosul (spiritul)

 

În al doilea rând, sarcina de dezvoltare care caracterizează fiecare etapă are o dimensiune orientată spre natură, precum și o dimensiune mai familiară (occidentalilor) orientată spre cultură. Dezvoltarea umană sănătoasă are nevoie de un echilibru constant al influențelor și al cererilor care vin atât din partea naturii, cât și din partea culturii. Spre exemplu, în copilăria de mijloc, sarcina legată de natură este aceea de a învăța farmecul lumii naturale prin imersiunea experimentală în natură, în timp ce sarcina legată de cultură este aceea de a învăța practicile sociale, valorile, cunoștințele, istoria, mitologia și cosmologia familiei și a culturii noastre.

În orice caz, în societatea dezvoltării industriale am minimizat, am suprimat sau am ignorat de-a dreptul sarcina legată de natură, secole de-a rândul, pe parcursul primelor trei etape ale dezvoltării umane, începând din copilărie și până în adolescența timpurie. Acest lucru duce la o adolescență atât de desincronizată cu natura, încât majoritatea oamenilor nu reușesc niciodată să se maturizeze.

Dezvoltarea personală oprită este în slujba “dezvoltării” industriale. Prin suprimarea dimensiunii naturii din dezvoltarea umană (prin intermediul sistemelor de educație, valorilor sociale, divertismentului, vocațiilor și hobby-urilor care eclipsează natura, felului în care arată orașul și suburbiile, practicilor medicale și psihologice denaturate și prin alte mijloace), societatea dezvoltării industriale duce la apariția unor cetățeni imaturi, incapabili să-și imagineze viața dincolo de consumerism și de locurile de muncă îngrăditoare ale sufletului.

Această neglijare a naturii noastre umane reprezintă un și mai mare impediment în calea maturizării personale decât pierderea riturilor de trecere specifică lumii moderne, ceea ce a dus la tragedia la care asistăm astăzi: Majoritatea oamenilor sunt departe de individualitatea lor vitală – de sufletele lor – iar umanitatea ca întreg este, în general, departe de lumea naturală care ne-a făcut să evoluăm și care ne-a susținut. Sufletul a fost redus la o fantezie spirituală specifică filosofiei new-age sau la o un obiect de lucru al misionarilor, iar natura a fost văzută, în cel mai bun caz, ca o carte poștală sau un fundal de vacanță sau, cel mai adesea, ca un magazin de materiale sau un depozit pentru deșeuri. Prea multora dintre noi le lipsește intimitatea cu lumea naturală și cu sufletele proprii și, prin urmare, producem daune incomensurabile amândurora…

Joanna Macy și Molly Young Brown afirmă că Marea Schimbare se petrece simultan în trei domenii sau dimensiuni care se susțin reciproc și sunt în mod egal necesare. Acestea sunt:

  • “Abținerea de la acțiuni”, pentru a limita daunele aduse Pământului și ființelor care trăiesc pe acesta;
  • Analiza cauzelor structurale și crearea unor instituții alternative; și
  • O mutație fundamentală a perspectivei și a valorilor.

În cartea mea, accentul principal cade asupra celei de-a treia dimensiuni a Marii Schimbări, pe care Joanna și Molly o consideră “cea de bază.” Acestea observă că, pentru a putea prinde rădăcini și a supraviețui, instituțiile alternative create ca parte a celei de-a doua dimensiuni trebuie să își aibă sursa într-o perspectivă asupra lumii cu mult diferită de cea care a creat societatea dezvoltării industriale. Ea consideră că această mutație în conștiința umană poate izvorî din durerea pe care atât de mulți dintre noi o resimțim pentru o lume jefuită; din noua noastră înțelegere a ecologiei, fizicii, eco-psihologiei și a altor domenii care ne spun ce înseamnă să fii uman pe o planetă animată; și din felul profund în care îmbrățișăm tradițiile mistice ale popoarelor indigene și occidentale.

Roata vieții oferă un mijloc de a susține și de a accelera această mutație fundamentală a perspectivei asupra lumii și a valorilor; aceasta pune la dispoziție o serie de linii directoare pentru actualizarea potențialului nostru uman mai înalt… Prin acest lucru nu înțeleg ceva neplauzibil sau fantezist. Fac referire doar la ce înseamnă de fapt să ne maturizăm. Mai degrabă decât să fim extra-umani sau supra-umani, suntem chemați să devenim pe deplin umani. Trebuie să ne maturizăm, devenind oameni care sunt, în primul rând, cetățeni ai Pământului și rezidenți ai universului, iar identitatea noastră și valorile fundamentale trebuie să fie remodelate în mod corespunzător. Acest tip de maturizare implică un salt considerabil dincolo de etapa de dezvoltare în care trăiesc majoritatea oamenilor de astăzi. Și, totuși, trebuie să începem acum să creăm omul viitor.

Prin urmare, chestiunea dezvoltării umane individuale este esențială. Cum putem crește pe deplin astfel încât o identitate ecocentrică să devină regula și nu excepția? Cum putem făuri cetățeni cu o viziune ecologică globală? …

Ciclul vieții omului este înțeles cel mai bine ca o poveste. Roata spune o poveste în opt acte: povestea devenirii pe deplin uman; aceasta oferă o hartă pentru a ajunge la o atare destinație. În primul rând, roata este un model al modului în care dezvoltarea umană s-ar putea desfășura într-o societate modernă, bazată pe suflet, care susține viața – o societate ipotetică – și al modului în care dezvoltarea umană ar putea să se desfășoare sau se desfășoară chiar acum în societatea egocentrică existentă, atunci când beneficiem de destul de multă susținere din partea părinților, profesorilor, familiei extinse, școlilor, organizațiilor religioase și programelor sociale care pun în centru sufletul.

Roata este ecocentrică deoarece modelează dezvoltarea umană individuală din perspectiva ciclurilor, ritmurilor și modelelor naturii… Roata este, de asemenea, orientată către suflet, în două moduri. În primul rând, ea ne arată cum poate ghida sufletul dezvoltarea noastră individuală. În al doilea rând, aceasta prezintă principalul obiectiv al maturizării, care este descoperirea conștientă și asumarea sufletelor noastre. Ea ar putea fi numită de asemenea Roata Dezvoltării orientate către suflet.

Având în vedere că sufletul uman este însuși miezul naturii umane, putem observa că, atunci când ne lăsăm ghidați de suflet, suntem de fapt ghidați de natură. Atât sufletul, cât și măreața natură ne ghidează în dezvoltarea noastră individuală, fie că solicităm sau nu această călăuzire. Dar, dacă știm cum să ascultăm, putem avea mult mai multe beneficii. A trăi într-o cultură adolescentină nu ne împiedică să ne dezvoltăm în armonie cu sufletul. Ajutorul dat de natură și de suflet este disponibil întotdeauna și pretutindeni. În societatea noastră, marea majoritate a oamenilor se dezvoltă în armonie cu propriul suflet, în ciuda obstacolelor culturale. Sufletul ne vine în ajutor ca un prieten loial, prin vise, emoții profunde, iubire, vocea calmă a călăuzei, sincronizare, revelații, intuiții și viziuni și, uneori, prin boală, coșmaruri și teroare.

Natura, la rândul său, ne ajută să ne împlinim personal (în cazul în care avem orice fel de expunere, cât de mică, la aceasta) prin spontaneitatea sa, prin frumusețea, puterea și reflecția pe care ne-o oferă, prin varietatea sa copleșitoare de specii și habitate, dar și prin intermediul vântului, al Lunii, al Soarelui, al stelelor și al galaxiilor.

Cele opt stagii de dezvoltare formează împreună o singură poveste, povestea unei împliniri profunde și totuși pe deplin umane. Povestea pe care o spune Roata este foarte diferită de cea pe care o trăiesc majoritatea oamenilor din ziua de azi…

Puterea lui Aici

Tradițiile înțelepciunii din lumea întreagă ne spun că nu există binecuvântare mai mare decât aceea de a trăi viața sufletului, care este sursa împliniri personale celei mai profunde și a celui mai mare serviciu pe care îl poți face pentru ceilalți. Pentru asta ne-am născut. Este vorba despre acel locus de putere personală autentică – nu puterea pe care o poți exercita asupra oamenilor și lucrurilor, ci, mai degrabă, puterea parteneriatului cu ceilalți, puterea de a co-crea viața și de a coopera cu un univers aflat într-o continuă evoluție.

Înainte de a ne afla locul potrivit, suntem, într-un anumit fel, pierduți. Avem un destin particular, dar nu știm care este acesta. E ca și cum am fi pierduți într-o pădure, după cum putem descoperi în imaginea evocată de poetul David Wagoner la începutul acestui capitol.

Putem începe prin a ne aprofunda relația cu sufletul în același fel în care poetul ne îndeamnă să comunicăm cu pădurea. Niciuna dintre ființele non-umane din pădure – sau din lume, în general – nu sunt pierdute. Fiecare se află în locul său specific și fiecare știe că orice loc din pădure este un loc unic. Aceste ființe fac ceva ce noi încă nu știm să facem. Putem fi ucenicii lor. Pădurea, lumea știu unde suntem, și cine suntem. Trebuie să le lăsăm să ne găsească.

Dacă nu ne cunoaștem sufletul în mod conștient, nu am învățat încă puterea pe care o are locul – puterea lui Aici. Pentru a obține această putere, ceea ce reprezintă de altfel scopul nostru în prima parte a Roții vieții, trebuie să cunoaștem mai întâi în profunzime locul din viață pe care îl ocupăm deja. Acest loc include relațiile și rolurile pe care le avem atât în societate, cât și în natură. Acesta este locul în care ne pierdem, în care ne dăm seama că ne aflăm și în care, în cele din urmă, ne putem găsi. Trebuie să ne gândim la locul acesta în care ne aflăm ca la un “străin puternic”, după cum sugerează Wagoner, și să învățăm cu adevărat ce înseamnă să locuiești în orice loc. A locui într-un un loc particular înseamnă a avea potențialul de a face asta și a observa lucrurile specifice pe care o persoană le poate realiza și observa în locul cu pricina. Această cunoaștere cu privire la locuirea unui spațiu ne va ajuta să ajungem în alte locuri ale vieții (putem realiza acest lucru prin schimbarea relațiilor și a rolurilor) și să reușim să cunoaștem ce înseamnă să locuim în respectivele locuri. Vom descoperi că anumite locuri sunt percepute ca fiind locurile care ni se potrivesc, fiind mai aproape de locul nostru ultim. Printr-o atare dezvoltare a sensibilității cu privire la un anumit loc, putem să ne apropiem, treptat, de locul ultim care ne este hărăzit…

Sufletul este adevărata casă. În momentul în care ajungem în cele din urmă în această nișă psiho-ecologică, ne simțim pe deplin disponibili și prezenți în lume; nu ne mai simțim pierduți. Acest loc special ne este profund familiar, mai mult decât ne-a fost sau ne-ar putea fi orice loc geografic sau orice locuință. Știm imediat că acest loc este sursa, esența apartenenței noastre reale. Aceasta este identitatea pe care nimeni nu ne-ar putea-o lua. A locui în acest loc nu depinde de permisiunea, aprobarea sau prezența unei alte persoane. Locuirea aceasta nu ne impune să avem o anumită meserie – sau să nu avem nicio meserie. Nu putem fi nici angajați nici concediați dintr-un atare loc. A acționa din acest loc ne pune în armonie cu puterile personale cele mai sigure (puterile sufletului): puterea de a proteja, de a transforma, de a crea; puterea de a fi prezent și de a te mira.

Prima dată când locuim în mod conștient în locul ultim și când acționăm pornind din suflet este prima dată când putem spune “Aici”, știind pe deplin care este semnificația acestui cuvânt. Am ajuns, într-un final, în propriul nostru centru. Atât timp cât rămânem Aici, oriunde am merge, din punct de vedere geografic sau social, ne vom simți ca acasă. Orice loc va deveni un Aici.

Aceasta este puterea locului, puterea lui Aici. Înainte de inițierea sufletului, oriunde am merge, suntem acolo. După inițierea sufletului, oriunde am merge, suntem Aici.

* * * * *

—Extras și adaptat după cartea Natura și Sufletul uman de Bill Plotkin (New World Library, 2008)

Adauga un comentariu