În perioada 10-19 iulie Dreams for Life a implementat cursul internațional Steps on the Wheel, la care au participat lucrători de tineret din 13 țări (Irlanda, Marea Britanie, Franța, Portugalia, Spania, Olanda, Italia, Polonia, Cehia, Letonia, Bulgaria, Cipru și România). Cursul a avut loc la Măguri Răcătău în județul Cluj.
Steps on the Wheel a avut ca scop creșterea capacității lucrătorilor de tineret de a creea rezultate durabile și un impact puternic asupra dezvoltării personale și profesionale a tinerilor.
În cele 8 zile de formare participanții au experimentat și învățat o gama foarte variată de activități, metode și instrumente de dezvoltare personală și profesională bazate pe natură, cum ar fi: Calea Consiliului, exerciții de cunoaștere, grupuri de reflecție, activități atmosferice, ceremonii și ritualuri, drumeții și solo în natură, scrierea în Jurnal, activități artistice, prezentări de concepte specifice, serviciu în folosul comunității etc.
Detalii despre activități și impresiile participanților se pot vedea în filmul de prezentare.
Acest proiect este finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+.

Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.