img_7594

Despre formarea cu Animas Valley Institute (SUA) sau a deveni “eco-centric human development guide”

În 2014 am auzit pentru prima dată de Bill Plotkin, la un curs internațional, când unul din formatori mi-a recomandat cartea Soulcraft, scrisă de Bill. Ajuns acasă mi-am comandat cartea pe internet și după vreo 2 saptămâni am avut-o în mâini. Am început s-o citesc și imediat mi-am dat seama că ceea ce citeam este ceea ce căutam de câțiva ani buni. Cartea a ajuns la mine în cel mai potrivit moment. Fiind inspirat de revelațiile găsite în carte, am decis să cumpăr și celelalte două cărți scrise de Bill: Nature and the Human Soul (Natura și Sufletul Omului) și Wild Mind (Mintea Sălbatică). Le-am cumpărat și le-am citit de zor și cu mare pasiune.

Mesajul central al acestor cărți este legat de descoperirea elementelor sacre din sufletul nostru, care ne oferă imaginea locului unic pe care trebuie să-l ocupăm în eco-sistemul Pământului. La prima citire acest lucru poate suna destul de abstract și “New Age”, dar Bill și-a construit cărțile într-un mod atât practic cât și poetic, fiind inspirat atât din psihologie (fiind doctor în psihologie), cât și din folosofie, ecologie, mitologie, spiritualitate etc.

În anul 1980 Bill a înființat Animas Valley Institute, în Durango, Colorado, SUA, cu care timp de mai bine de 30 de ani creează experiențe profunde de transformare personală, în cadre naturale, sălbatice. Mai multe despre programele oferite puteți afla pe site-ul organizației.

Descoperind aceste programe și simțind o puternică chemare de a realiză astfel de activități în cadrul Dreams for Life am decis să urmez o formare complexă pe termen lung cu Animas. Astfel m-am înscris în programul Wild Mind Training Program prin care timp de aproximativ 2 ani (2016-2017) voi învăța cum să facilitez dezvoltarea umană folosind principiile, modelele și activitățile din Nature and the Human Soul și Wild Mind și astfel voi deveni un ghid de dezvoltare umană bazat pe natură (eco-centric human development guide).

img_3051

Primele cursuri la care am participat au fost în Scoția, în aprilie 2016 (pe insula Iona), când am luat contactul pentru prima dată cu o astfel de abordare. Experiența avută a fost magnifică și efectele pozitive foarte puternice. Atunci mi-am spus că fiecare persoană trebuie să experimenteze astfel de activități, care contribuie la cultivarea resurselor interioare și auto-vindecarea de strategiile protective din copilărie și adolescență. Cursurile au fost “Wild Mind Intensive” și “The Way of Council and Art of Mirroring” și au durat 10 zile în totalitate.

img_7594

În noiembrie 2016 am plecat în SUA, în deșertul din Arizona, unde am participat timp de 10 zile la alte două cursuri din programul de formare: “Wild Mind Council and Mirroring” și “Wild Mind Residential”. Acesta din urmă a fost facilitat chiar de Bill Plotkin (un om extraordinar).

img_7570

Experiențele avute la aceste cursuri au fost incredibile și m-au ajutat să cresc personal și să devin un ghid de dezvoltare umană mai bun. În aceste momente sunt pregătit să aduc în România o abordare de lucru cu oamenii autentică, bazată pe natură și care oferă participanților oportunități de explorare personală de profunzime  și o cultivare a resurselor proprii sustenabilă.

Călătoria începută cu Animas Valley Institute și Bill Plotkin continuă și Dreams for Life va căuta în viitor diverse moduri prin care să aducă astfel de cursuri și în Romania, pentru ca dezvoltarea umană pe care o facem aici să fie cât mai autentică și în conexiune cu natura.

articol scris de Bogdan Romanică

Adauga un comentariu